Selectează o Pagină

Verde și Accesibil – așa poate fi transportul public

sept. 22, 2020

Transportul auto public este o necesitate  strictă a societății moderne, și problemele resimțite în această industrie afectează viața și activitatea a sute de mii de oameni zilnic. În aceste condiții problemele transportului public sunt priorități, care trebuiesc tratate pe cât de serios, pe atât de urgent.

Mobilitatea oamenilor crește și este o parte importantă a vieții sociale și economice. Capacitatea oamenilor de a se deplasa rapid, accesibil și sigur e unul din parametrii care determină dezvoltarea regiunii și a țării.

Creșterea cererii de servicii de trasnport devine o problemă tot mai mare pentru autoritățile responsabile. Accesibilitatea costului transportului public e un subiect social sensibil. Oamenii își doresc servicii de transport sigure, calitative și accesibile. Calitatea și accesibilitatea serviciilor de transport sunt printre criteriile după care oamenii își aleg locul de trai.

Transportul public în Moldova este realizat folosind un parc de autobuze învechite, care în mediu și-au depășit de două și mai multe ori termenul de exploatare. Aceste unități de transport nu satisfac cerințele de confort pentru călători nici pe timp de vară, nici pe timp de iarnă. Costul de mentenanță al acestor autobuze este extrem de ridicat și implică timp. Asta e una din cauzele din care nu se reușește respectarea programului de circulație a transportului public.

Încă un mare neajuns al acestor autobuze este că nu sunt prietenoase cu mediul. Mai exact sunt dușmănoase mediului. Nivelul de poluare a mediului, produs de aceste autobuze, este unul inadmisibil.

De fapt noi, echipa Moldovagaz, privim această problemă ca pe o oportunitate.

Oportunitate de a elabora și implementa un proiect de modernizare a parcului de autobuze, care vor fi sigure, eficiente din perspectiva consumului și mentenanței, și prietenoase cu mediul.

Problema gazelor emise de autobuze e deosebit de acută în zonele urbane, unde atmosfera este afectată de numărul mare de unități de transport active zilnic.

Am examminat în calitate de oportunitate parcul de autobuze din municipiul Chișinău. Este cea mai mare întreprindere din țară și implementarea unui proiect de modernizare va avea cel mai mare și mai rapid impact.

În anul 2019 fluxul total de călători transportați  de Î.M. Parcul Urban de Autobuze a fost de cca 17.4 milioane călători, sau de cca 46 600 de călătorii zilnic.

În anul 2020 Î.M. PUA deține 144 autobuze, cu vârsta medie de 14 ani și cu un parcurs mediu de 831,3 mii km, destinate pentru transportarea călătorilor, dintre care 127 sunt implicate în procesul de transportare a călătorilor în raza municipiului Chișinău şi 17 autobuze se află în conservație, care necesită reparație capitală sau casare din cauza defecțiunilor tehnice/caroseriei.

Din totalul de 144 de autobuze, 142 de autobuze funcționează pe diesel.

Parcul este învechit, implică costuri mari de mentenanță și oferă condiții nesatisfăcătoare pentru călători. Gradul de poluare al mediului produs de fiecare unitate depășește normele admise.

Excepție fac 31 de autobuze procurate în 2018.

Luând în calcul numărul autobuzelor, intensitatea exploatării lor zilnice și numărul de călători transportați zilnic, trecerea la autobuze care funcționează pe gaze naturale comprimate (GNC) este o soluției eficientă atât ca consum cât și din perspectiva costurilor pentru mentenanță. Consumul GNC va oferi practic cel mai mic nivel de emisii existent – prin urmare atmosfera Chișinăului va deveni considerabil mai curată.

Prețul autobuzelor cu funcționare pe GNC e cu cca 20.000 euro mai scump decât autobuzele diesel. Cu toate că în ciclul de exploatare urbană consumul de gaze crește cu cca 40% autobuzele cu funcționare pe GNC rămân să fie mai econome decât cele cu funcționare pe diesel. Diferența de cost este de cca 3,10 lei per km.

Iar în ciclul interurban autobuzele cu funcționare pe GNC oferă un cost per km de 3,30 lei, când cele pe diesel de 5,50 lei per km.

Moldovagaz este dispusă să construiască o stație de alimentare a automobilelor cu gaze comprimate dedicată pentru autobuzele PUA și inclusiv să contribuie la echiparea unui centru tehnic de deservire a autobuzelor cu funcționare pe GNC.

Ne pregătim pentru discuții cu primăria mun. Chișinău și avem siguranța că în curând vom semna un acord de parteneriat.

Parteneriat prin care împreună vom determina ca transportul public din municipiul Chișinău să devină mai eficient și confortbil, și ce este nu mai puțin important – mai prietenos cu mediul.

Vom contribui direct la reducerea poluării atmosferei Chișinăului.

Vadim Ceban

Vadim Ceban

Președinte al Consiliului de Administrație, SA Moldovagaz

Le port respectul tuturor oamenilor, pe care i-am întâlnit în calea mea, pentru că au împărtășit cunoștințele și experiențele lor și mi-au oferit posibilitatea să învăț.
Cred că asta e una din sarcinile noastre principale să învățăm și să transmitem cunoștințele colegilor. Numai așa putem determina progresul, indiferent de domeniul de activitate.